Giuleștenii promit spectacol cu Steaua!** „Trebuie să marcăm multe goluri, iar fanii să plece mulțumiți acasă”

Giuleștenii promit spectacol cu Steaua!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pancu spune pentru ProSport că ar vrea ca derby-ul cu Steaua să semene cu cele pe care Besiktaș le disputa în Turcia, pe vremea când el juca pe malul Bosforului

Idolul Giuleștiului, Daniel Pancu (35 de ani), speră ca în derby-ul de luni seara de pe Național Arena să fie unul disputat în care să se marcheze cât mai multe goluri. „Pancone” își dorește ca partida dintre Steaua și Rapid să aibă desfășurarea pe care o au derby-urile din Turcia, acolo unde se înscriu multe goluri și este spectacol total în tribună. „Dacă vin 50.000 de oameni la meci, trebuie să facem un joc bun, să marcăm multe goluri, iar suporterii să plece mulțumiți acasă”, a declarat Daniel Pancu pentru Pro Sport. Golgheterul rapidist și-a amintit că în ultimele meciuri jucate împotriva Stelei s-au înregistrat două rezultate de egalitate (0-0 și 1-1), iar întâlnirile au fost extrem de tacticizate. „De când am revenit la Rapid, am jucat cele mai urâte derby-uri din cariera mea. Meciurile cu Steaua și Dinamo s-au terminat numai la egalitate. Vreau să fie spectacol în tribună, pe teren, exact cum este în Turcia, acolo unde se înscriu multe goluri și fanii pleacă mulțumiți acasă”, a spus atacantul rapidist.

Nu a pierdut cu Steaua

„Pancone” este invicibil în meciurile împotriva grupării roș-albastre, iar cu el în teren rapidiștii nu au pierdut niciun meci. În plus, la ultima victorie a Rapidului în fața Stelei, în sezonul 2010 – 2011, Pancu a marcat golul victoriei, exact în Ghencea.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii și…”
Scandal în showbiz! Nelson Mondialu îl acuză pe Cătălin Măruță de MINCIUNĂ! Avertisment pentru Eva și David: „Vă caut colegii…
N-a stat la discuții! Prima decizie luată de Gigi Becali, după FCSB – Petrolul 1-1
N-a stat la discuții! Prima decizie luată de Gigi Becali, după FCSB – Petrolul 1-1
Gabriel de la „Puterea Dragostei”, sfâșiat de durere când a ridicat capacul sicriului și a văzut-o pe soția lui în rochie de mireasă. S-a prăbușit la cimitir, înainte ca Ana-Maria să fie îngropată
Gabriel de la „Puterea Dragostei”, sfâșiat de durere când a ridicat capacul sicriului și a văzut-o pe soția lui în…
Metoda prin care unii români au decontat vouchere SGR de 300.000 de lei fără să recicleze o sticlă
Metoda prin care unii români au decontat vouchere SGR de 300.000 de lei fără să recicleze o sticlă
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
BANCUL ZILEI. Bulă vede pe eticheta unei sticle de țuică 2 prune: - Cum vine treaba asta?
Furtuna Ashley traversează Europa şi ajunge şi în România. Temperaturile vor scădea drastic
Furtuna Ashley traversează Europa şi ajunge şi în România. Temperaturile vor scădea drastic
O navă spațială a confirmat un fapt ȘTIUT DE MULȚI despre Pământ
O navă spațială a confirmat un fapt ȘTIUT DE MULȚI despre Pământ
Pescobar, un alt gest uriaş pentru tineri după ce i-a premiat pe absolvenţii care au luat 10 la BAC! Câţi bani a scos din buzunar
Pescobar, un alt gest uriaş pentru tineri după ce i-a premiat pe absolvenţii care au luat 10 la BAC! Câţi…
Momentul în care Sorin Brotnei a fost prins cu amanta, pe o bancă din Iași. Imagini istorice cu blondul de la Asia Express 2024
Momentul în care Sorin Brotnei a fost prins cu amanta, pe o bancă din Iași. Imagini istorice cu blondul de…
A murit marele actor al României. A părăsit scena. Drum lin, maestre!
A murit marele actor al României. A părăsit scena. Drum lin, maestre!
"A dat o supărare mare și jale peste noi" Bunica lui Florin, tânărul de nici 25 de ani mort printre…
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Oana Lis a făcut anunțul trist despre Viorel Lis. Ultima fotografie
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Limita de viteză pe care puțini o cunosc. Cu câți km/h ai voie să traversezi intersecția?
Limita de viteză pe care puțini o cunosc. Cu câți km/h ai voie să traversezi intersecția?
Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipă a câștigat imunitatea etapei și a primit 2 bilete spre Malaezia
Asia Express sezonul 7, 23 septembrie 2024. Ce echipă a câștigat imunitatea etapei și a primit 2 bilete spre Malaezia
×